Doru Nicolae Grădinaru

Mustafa Kemal Atatürk s-a născut în 1881 în Salonic, Grecia (astăzi). Chiar dacă nu se știe cu exactitate data când acesta s-a născut, la nașterea sa utilizându-se în cadrul imperiului două calendare: Hijri și Rumî, Mustafa Kemal Atatürk s-a născut fără îndoială „la momentul potrivit”. Surprinzător, chiar el va fi cel care va introduce câțiva ani mai târziu calendarul gregorian în statul pe care îl va fonda. Chiar dacă există mai multe teorii privitoare la data nașterii lui Mustafa Kemal Atatürk, mama sa îi povestea că acesta s-a născut într-o zi de primăvară, alegând o dată simbolică, cea de 19 mai. Destinul său pare a fi fost stabilit dinainte dacă privim la coincidența debutului „Războiului de Independență” al Turciei tot într-o zi de 19 mai, ce-i drept cu 38 de ani mai târziu, însă sub coordonarea sa.

Copilăria și tinerețea lui Mustafa Kemal

Indiferent de anotimp, „independența” Turciei nu se prefigura în momentul nașterii lui Mustafa Kemal Atatürk în 1881, deși Imperiul Otoman se confrunta cu grave probleme interne dobândite în urma refuzului conducerii de reformare, dar și a revoltelor naționaliste tot mai dese. Imperiul Otoman însă era încă stăpân pe o parte a Balcanilor, Orientul Mijlociu, Peninsula Arabă și Nordul Africii. Acesta este motivul pentru care singura variantă de reformare la momentul respectiv era transformarea imperiului într-o monarhie constituțională, nicidecum dizolvarea acestuia care ar fi dus la formarea mai multor state suverane, inclusiv Turcia. Astfel, Turcia își va obține independența mai mult de nevoie decât de bunăvoie.

Despre Mustafa Kemal se știe că încă din copilărie faptul că prefera singurătatea și independența, devenind treptat un tânăr introspectiv, fiind totodată energic și impulsiv. Chiar dacă mama sa își dorise ca Mustafa să aibă o educație religioasă, la scurt timp după ce a urmat cursurile unei școli religioase tradiționale a fost transferat la o școală privată mai modernă. Această decizie a avut un efect important pentru Mustafa Kemal care va fi atras de spiritul contemporan. După o scurtă perioadă petrecută în afara Salonicului cauzată de moartea tatălui său, Mustafa este trimis înapoi de mama sa la o școală pregătitoare de stat din Salonic. Atras de uniformele militare, Mustafa urmează însă Școala Militară din Salonic. Aici își va dobândi Mustafa al doilea nume, profesorul său de matematică obișnuind să-i spună Kemal, care în turcă înseamnă perfecțiune.

În 1896, Mustafa Kemal termină gimnaziul și continuă studiile la liceul militar din Monastir. Această etapă va contribui la inițierea acestuia în filozofie și politică, dar îl va influența și prin faptul că regiunea era puternic afectată de valul revoluționar.

Pasiunea sa pentru literatura revoluționară va continua și după terminarea liceului, când a fost admis la Colegiul de Război din Istanbul. Aici va fi atras de lucrările iluminiștilor precum Voltaire, Montesquieu sau Rousseau, care îl vor inspira pe Mustafa Kemal să reformeze statul turc pe care acesta îl va conduce ulterior. După finalizarea colegiului, Mustafa Kemal își va continua studiile la Academia Militară din Istanbul, unde astăzi își are sediul chiar Universitatea din Istanbul. Aici va forma cu alți prieteni un grup în care discutau despre abuzurile politice din imperiu, însă grupul a fost desființat la aflarea autorităților. Chiar dacă va absolvi ca șef de promoție, implicarea sa în acest grup îl va încadra pe Mustafa Kemal în Armata a Cincea desfășurată în Damasc, unde trebuia sa reprime răscoala unei secte islamice. Chiar dacă prima bătălie adevărată îl va încânta pe Mustafa, acesta va fi totuși dezamăgit de moralul scăzut al soldaților. Mai mult, inamici erau luptători de guerilă, iar armata nu era pregătită pentru un astfel de război.

Patrie și Libertate

Sultanul Abdul Hamid al II-lea a ajuns la putere cu condiția să creeze din Imperiul Otoman o monarhie absolută. După numai doi ani însă, acesta va dizolva parlamentul conferindu-și puteri depline. La toate acestea se adaugă datoriile imense avute de imperiu băncilor europene și amenințarea invaziilor străine care-l vor face pe Abdul Hamid al II-lea să fie foarte nepopular în imperiu. În 1905 chiar a scăpat ca printr-o minune dintr-o tentativă de asasinat îndreptată împotriva sa. Această stare de fapt a creat premisele creării a numeroase societăți revoluționare, printre care și „Patrie și Libertate”, din care făcea parte chiar Mustafa Kemal. Societatea revoluționară nu-i va satisface însă dorințele, acesta dorind să se afle în centrul mișcărilor revoluționare, cel mai probabil să se întoarcă în Balcani, ceea ce se va întâmpla în 1907 datorită promovării sale la gradul de căpitan.

Comitetul pentru Uniune și Progres

Situația se schimbase radical în Monastir în anii petrecuți de Mustafa Kemal pe alte meleaguri ale vastului imperiu. Revoluția nu mai era purtată anarhic de unii elevi militari vrăjiți de parfumul occidentului. În 1906 chiar este fondat Comitetul pentru Uniune și Progres de către Buhattin Sakir, fiind o entitate politică destul de puternică, însă nefiind unitară. Din comitet făceau parte mai multe grupări printre care și cele cunoscute sub numele de „junii turci”. Mustafa Kemal se va alătura și el acestei organizații, probabil și influențat de faptul că la momentul respectiv era condusă de fostul său coleg de clasă Enver Bey, însă ulterior va fi dezamăgit de utopismul organizației. Din cauza opiniilor divergente, Mustafa Kemal va fi marginalizat, însă nefiind afectat de acest lucru deoarece credea că mișcarea se va dezmembra. Însă evenimentele următoare vor arăta că acest lucru nu a fost tocmai cum prezisese Mustafa.

Revoluția junilor turci

Îngrijorat de deconspirarea mișcărilor sale antiguvernamentale, Ahmed Nizayi, un tânăr ofițer urmat de peste 200 de simpatizanți, s-a ridicat cerând aplicarea Constituției. Enver Bey îl va urma la scurt timp și împreuna cu trupele sale au pornit spre capitală. Cum era și firesc, sultanul a trimis trupe militare pentru a înăbuși revoltele. După ce primele două divizii au dezertat, sultanul va accepta aplicarea prevederilor constituționale, însă Comitetului pentru Uniune și progres îi va fi imposibil să ocupe un număr important în Adunarea legislativă din cauza divizării interne a organizației. În 1909 sultanul va încerca să dea o lovitură de stat, însă CUP va trimite către capitală trupe staționate în Balcani, printre ele aflându-se și Mustafa Kemal în calitatea de șef de stat major al operațiunii. Mișcarea sultanului va fi însă în defavoarea sa, CUP regrupându-se și redevenind o forță puternică.

Războaiele balcanice

Perioada imediat următoare restaurării guvernului constituțional a fost marcată de prăbușirea Imperiului Otoman care s-a concretizat prin atacurile străine, dar și prin manifestarea popoarelor dominate. Pe când imperiul era atacat de Italia, Mustafa Kemal nu a ezitat să apere imperiul, fiind comandant al armatei la Derna. Chiar dacă respinge atacul cu succes, în celelalte zone ale imperiului armata Italiei va avea victorii importante.

Pe fondul slăbirii Imperiului Otoman după războiul cu Italia, statele balcanice pornesc și ele ofensiva contra Imperiului Otoman. Mustafa Kemal va participa și la primul război balcanic luptând împotriva armatei bulgare. Armatele din Balcani erau prea puternice față de armata imperiului și astfel Imperiul Otoman va pierde aproape toate posesiunile din Balcani. Tratatul de la Londra din 1913 fiind nemulțumitor pentru nicio parte a generat premisele porniri celui de-al Doilea Război Balcanic, Mustafa Kemal participând și de data aceasta cu trupe la Galliopoli și Bolayirm, recuperând Dimetoka și Edirne.

Enver Bey va participa și el la al Doilea Război Balcanic recucerind Adrianopolul, la întoarcere fiind numit pașă. Acest moment va însemna pentru Imperiul Otoman instaurarea unei dictaturi militare a lui Enver Pașa împreună cu Talat Pașa și Cemal Pașa. Cei trei vor conduce imperiul până la prăbușirea sa definitivă din 1920.

Primul Război Mondial

Odată cu încheierea celui de-al Doilea Război Balcanic s-au creat și premisele izbucnirii Primului Război Mondial. Enver Pașa îl va trimite pe Mustafa Kemal ca atașat militar în Bulgaria, în timp ce membrii CPU se împotriveau intrării în război a imperiului. De cealaltă parte, Anglia și Franța doreau și ele neimplicarea în război a Imperiului Otoman de partea Germaniei și Austriei. Inclusiv Mustafa Kemal era pentru neutralitate, însă Enver Pașa din poziția de ministru de război va semna un tratat de alianță cu Germania și astfel va implica Imperiul Otoman în Marele Război.

Dorind crearea unei rute de aprovizionare către Rusia, Winston Churchill a propus crearea unui nou front pentru a realiza ruta de aprovizionare prin Dardanele. După eșecul atacurilor navale, armatele aliate vor încerca ocuparea strâmtorii pe uscat. Mustafa Kemal din poziția sa de comandant al diviziei 19 a Armatei a V-a care era condusă de germanul Otto von Sanders, a reușit sa respingă ofensiva trupelor australiene si neo-zeelandeze. Mustafa Kemal a fost promovat la gradul de colonel. Acesta va continua să lupte în Edirne, fiind trimis ulterior în Caucaz la comanda corpului al șaisprezecelea al Armatei a Doua, fiind promovat la gradul de general de brigadă. Ca urmare a victoriilor obținute a fost desemnat comandant al Armatei a Doua, însă Enver Pașa îl va transfera în campaniile din Siria. În ciuda victoriilor sale, va fi nevoit să se retragă din cauza pierderilor suferite de celelalte țări membre ale Puterilor Centrale. La 30 octombrie 1918 se semnează Armistițiul de la Mudros care reprezenta sfârșitul Imperiului Otoman și predarea în fața puterilor aliate. Trupele Italiei, Franței și Angliei însă nu vor elibera zonele ocupate, încercând să dividă Imperiul Otoman. Sultanul Mehmed al IV-lea îl înlătura pe Enver Pașa de la ministerul de război și dizolva Comitetul Pentru Uniune și Progres, arestând o bună parte din conducerea acestuia. Starea de fapt l-a propulsat pe Mustafa Kemal într-o carieră politică de succes, acesta fiind respectat pentru neutralitatea sa politică și pentru statutul său de erou.

Mustafa Kemal preia conducerea

Ca urmare a atacurilor grecilor împotriva turcilor din 1919, primii nefiind mulțumiți de promisiunile teritoriale ale britanicilor, Mustafa Kemal ajunge în Samsun și alertează masele cu privire la pericolul grecesc. Acesta ia legătura si cu celelalte mișcări naționaliste, mare parte din Anatolia, si semnează circulara de la Amasya, primul document turcesc de independenta. Un Congres format din naționaliști se va reuni la Erzun si la Sivas, adoptându-se Pactul Național. Acesta prevedea apărarea teritoriilor musulmane populate de către turci si respingerea tuturor atacurilor si restricțiilor străine, dar si recuperarea strâmtorilor si a Istanbulului. Pactul va si aprobat de Parlament în 1920, iar aliații își vor întări pozițiile în capitala si vor dizolva Parlamentul. Mustafa Kemal preia conducerea țării, instaurează o Mare Adunare la Ankara și un guvern provizoriu. Succesul pe care îl va avea Mustafa Kemal este generat și de greșeala sultanului de a semna tratatul de la Sevres, Turcia pierzând Anatolia si Izmirul. Astfel începe Războiul Turc de Independență, Mustafa Kemal reușind să înfrângă trupele grecești și primind gradul de mareșal din partea Marii Adunări Naționale.

Nașterea Turciei

În anul următor, Italia și Franța îți vor retrage trupele de pe teritoriul Turciei. Tot atunci se semnează și tratatul de graniță cu Uniunea Sovietică și se reocupă regiunea Kars. În anul 1922, Mustafa Kemal va iniția atacurile de la Dumlupinar și Izmir, forțele grecești fiind înfrânte. Mustafa Kemal însă a dorit recuperarea Traciei de Est, un nou atac ar fi însemnat, de fapt, un atac împotriva Antantei, trupele britanice fiind încă staționate pentru a apăra strâmtoarea Dardanele si Istanbulul. Situația s-a calmat atunci când britanicii au propus sistarea luptelor, semnandu-se Armistițiul de la Mudanya, prin care Turcia recupera strâmtorile, Istanbulul si Tracia de Est.

Inițial, britanicii au invitat guvernul turc si guvernul otoman sa participe la o conferința de pace, însă primul dintre acestea a insistat sa fie unicul prezent, cel din urma nemaifiind funcțional si legitim odată cu ocuparea Istanbulului de către armatele britanice, sultanul Mehmed al VI-lea fugind în exil.

Conferința de pace s-a ținut intre Marea Britanie, Franța, Italia și reprezentanții guvernului de la Ankara. Tratatul de la 24 iulie 1923 a prevăzut independenta Republicii Turcia, definirea granițelor, un schimb de populație cu Grecia si demilitarizarea strâmtorilor. La 29 octombrie 1923 se proclamă Republica Turcia, Mustafa Kemal a devenit primul președinte al republicii, capitala este mutată la Ankara. Se pun astfel bazele Turciei moderne.

Reformele lui Mustafa Kemal

După proclamarea republicii, Mustafa Kemal, influențat de valorile europene, va demara o serie ampla de reforme. Se ratifică în 1924 o nouă constituție de inspirație europeană, se demarează secularizarea care pune capăt implicării religiei Islamice în guvernarea statului, se desființează oficial instituția califatului. Pentru a nu se confrunta cu revolte religioase, turcii fiind un popor profund religios, Mustafa Kemal va evita sa-și afișeze spiritul anti-religios, înființând chiar un directorat pentru Afaceri Religioase care avea ca scop protejarea religiei. Reformele însă vor continua. În 1925 se emite chiar o „Lege a pălăriei” care prevede purtarea pălăriilor occidentale în locul fezului tradițional până atunci. Reformele anti-islamice au culminat cu momentul 1928 când Mustafa Kemal reușește să elimine pasajul care recunoștea Islamul ca religie oficiala a Turciei. Tot în 1928 este adoptat alfabetul latin si cifrele arabe, Mustafa Kemal fiind declarat „primul profesor al națiunii”. Se introduce un cod penal, un cod comercial si numele de familie ereditare, iar în 1934 femeile capătă dreptul de vot.

Pentru evitarea unor revolte, Mustafa Kemal a încercat crearea unui sistem pluripartidist, cerându-i-i lui Kâzim Karabekir, general în războiul de independență, să înființeze un partid: Partidul Progresist Republican. Aproximativ în aceeași perioadă izbucnește însă o revoltă kurdă, concretizată prin tentativa de asasinat a lui Mustafa Kemal la Izmir. Acesta va da vina pe Partidul Progresist Republican pentru contribuirea la aceste evenimente și a emis Legea pentru Păstrarea Ordinii. Karabekir a fost arestat împreună cu mai mulți membri din conducerea partidului, însă după câțiva ani acesta va fi ales Vorbitor al Adunării Naționale.

O a doua tentativă de creare a unui sistem pluripartidist are loc în 1930 când, Mustafa îi cere lui Ali Fethi Okyar, vorbitorul în exercițiu al Adunării Naționale, să preia conducerea Partidului Liberal Republican, ajungând astfel și acesta să i se opună lui Atatürk, însă își va dizolva singur partidul pentru a nu afecta viața politică a noii republici.

Asigurând conducerea Turciei în cel mai complicat moment al secolului, perioada dintre cele doua războaie, Mustafa Kemal s-a asigurat de nepătrunderea niciuneia dintre ideologiile la modă ale momentului prin înăbușirea revoltelor. Conflictele le-a rezolvat mereu amiabil, și-a dedicat activitatea culturii si educației, construind prima Opera din Turcia, a reformat industria tutunului si bumbacului, a înființat mai multe bănci și a dezvoltat rețeaua feroviară națională. Atatürk a refuzat însă ajutorul extern, concentrându-se pe datoriile externe, datorii care vor fi achitate în totalitate abia în 1954.

Recunoștința turcilor și moștenirea lăsată de Atatürk

Nu se cunosc prea multe detalii despre viața personală a lui Atatürk, însă multe voci susțin ca aceasta a fost profund afectata tocmai de dăruirea acestuia pentru Turcia. Căsătorindu-se în 1923, acesta divorțează după numai doi ani. Deși nu a avut copii, Atatürk adora copiii, chiar adoptând câțiva în cursul vieții sale.

În 1934, odată cu implementarea eredității numelui de familie, Marea Adunare îi va conferi lui Mustafa Kemal un nume de familie doar al sau: Atatürk, semnificația acestuia fiind „părintele turcilor”.

Conducerea noii republici se pare ca nu i-a afectat doar viața personala, ci si starea de sănătate. Atatürk obișnuia în ultimii ani ai vieții sale să consume cantități mari de rakiu, obicei generat de presiunile puternice dobândite de funcțiile înalte deținute de-a lungul vieții. Chiar daca din 1937 existau indicii ale degradării stării lui de sănătate, acesta este diagnosticat în 1938 cu ciroză a ficatului, pe data de 10 noiembrie stingându-se din viată la vârsta de 57 de ani.

Moartea lui Atatürk a fost primită cu tristețe profundă de toată Turcia, la funeralii participând reprezentanți ai 17 guverne străine, președintele si premierul Turciei, toți membrii guvernului turc, ai parlamentului, și toți reprezentanții puterii în teritoriu. Rămășitele sale au fost depuse temporar la Muzeul de Etnografie din Ankara, ulterior fiind mutate la AnitKabir, mausoleul creat special pentru el, fiind considerat si acum cel care a modernizat tara.