De la PCdR la PCR

Prima formațiune comunistă din România a apărut în mai 1921 ca urmare a desprinderii unui grup din Partidul Socialist Român, apărând astfel Partidul Comunist din România. Cum era probabil de așteptat, majoritatea membrilor acestui partid aparțineau clasei muncitoare, regăsindu-se însă și nume importante precum Lucrețiu Pătrășcanu.

După cum îi spune și numele, Partidul Comunist din România era afiliat Internaționalei a III-a și promova ideile bolșevice, detașându-se astfel de socialiști, care nu aveau neapărat o orientare pro-sovietică. Printre ideile pe care le susțineau comuniștii se afla și ideea conform căreia Basarabia era teritoriu de drept sovietic, România fiind stat imperialist care a ocupat fără drept acest teritoriu. De asemenea, mare parte dintre membrii partidului erau reprezentați de maghiari, bulgari, care, evident, aveau, de asemenea, interese teritoriale. Din cauza atitudinii anti-naționale pe care o promova partidul, acesta este declarat ca fiind ilegal în timpul guvernării liberale în 1924 și va rămâne așa până după Războiul II Mondial.

DESCHIDERE_Comunisti_secera_si_ciocanul.jpg

Ca urmare a scoaterii în afara legii a formațiunii politice, va apărea un nou partid denumit Blocul Muncitoresc Țărănesc, reușind chiar la alegerile din 1931 să obțină 5 locuri în Parlament. Noul partid va fi și acesta scos în afara legii în 1933 după grevele de la Grivița, când mulți membri au fost închiși, printre care și Gheorghe Gheorghiu-Dej, însă va apărea un altul, denumit Liga Muncii, scos și acesta în afara legii la scurt timp după apariție, moment în care comuniștii renunță la alte manifestări politice oficiale.

Putem remarca continuitatea politicii pro-sovietice a formațiunilor deja amintite inclusiv prin atitudinea față de politica europeană, și anume față de regimul nazist, cel fascist, sau față de politica statelor democratice. Astfel, până la semnarea pactului ruso-german din 23 august 1939, atitudinea formațiunii politice era una anti-nazistă și anti-fascistă, iar după acest moment era una pro-nazistă și focusată în mare parte împotriva statelor democratice precum Franța sau Marea Britanie.

Un moment important pentru grupare este momentul 1940 și pierderea membrilor din zonele ocupate, pierdere importantă, întrucât politica partidului considera România ca fiind stat imperialist, și, în mod evident, majoritatea membrilor care susțineau acest lucru trăiau în acele zone, respectiv maghiarii din Transilvania, rușii și ucrainienii din Basarabia și bulgarii din Cadrilater.

În următoarea perioadă apar divergențe între forțele partidului, și anume conducerea oficială a lui Floris, gruparea aflată în închisoare a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și gruparea de la Moscova a Anei Pauker. După intrarea României în război, Floris avea să își piardă funcția de conducere, moment când începe lupta pentru partid și, totodată, pentru conducerea României.

Având în vedere evoluția politicii interne, în primăvara lui 1944, partidele politice românești au luat atitudine și se creează Blocul Național Democrat, format din Partidul Național Țărănesc, Partidul Liberal, Partidul Social Democrat și Partidul Comunist, având ca scop retragerea din Axă, încheierea unui armistițiu cu Aliații și sprijinirea acestora în vederea câștigării războiului. Pe plan intern, scopul Blocului Național Democrat era înlăturarea lui Antonescu și înlocuirea sa cu un guvern democratic, membrii partidelor precizând că doresc să își păstreze caracterul politic distinct, iar noul Bloc Național Democrat fiind doar o unealtă prin care România să se reîntoarcă la democrație. [1]

După răsturnarea lui Antonescu, regele Mihai îl numește prim-ministru pe generalul Constantin Sănătescu, iar noul guvern era format în mare parte din cadre militare, la care se adăugau și șefii partidelor membre în Blocul Național Democrat, și anume Maniu și Brătianu din partea Partidului Național Liberal și al Partidului Național Țărănesc, Constantin Titel Petrescu din partea Partidului Social Democrat și Lucrețiu Pătrășcanu din partea Partidului Comunist.

Vedem, așadar, o prima implicare a Partidului Comunist în actul guvernării, ca urmare a presiunilor externe, dar și ca urmare a situațiilor interne, generate de demiterea lui Ion Antonescu din fruntea statului.

O implicare importantă a comuniștilor, prin persoana lui Lucrețiu Pătrășcanu, este remarcată în negocierile purtate pentru pace la Moscova, cu toate că discuțiile cu Molotov au fost destul de tensionate, întrucât rușii aveau pretenții prea mari de la guvernul și armata române. Se remarcă formarea unui nou grup, promovat de către Partidul Comunist, și anume Frontul Național Democrat, ce cuprindea și Partidul Social Democrat și Frontul Plugarilor, Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc nefăcând parte din acest front, Maniu și Brătianu refuzând categoric apartenența la un astfel de front patronat de către Partidul Comunist.

Pe data de 4 noiembrie avem de-a face cu o remaniere a guvernului Sănătescu, Frontul Național Democrat sporindu-și influența, din el făcând parte nume precum Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu-Dej sau Lucrețiu Pătrășcanu. Pe 2 decembrie, din cauza presiunilor, Sănătescu demisionează.

Instalarea comuniștilor la putere s-a întâmplat la începutul lui 1945, când, după ce trupele sovietice ocupaseră în prealabil Bucureștiul, scoțându-le pe cele române afară și înconjurând palatul regal au pus presiune pe rege și acesta, la ordinele lui Vîșinski, numește un nou guvern, condus de Petru Groza, de data aceasta nemaiavând în componență partidele tradiționale.

Pentru a spori suportul populației, Petru Groza negociază cu Stalin retrocedarea Transilvaniei. Se remarcă o creștere spectaculoasă a numărului de membri în următorii doi ani, numărul triplându-se.

La presiunile Marii Britanii și ale Statelor Unite ale Americii, Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc vor fi incluse în guvern, însă nu vor deține portofolii.

Guvernul Petru Groza anunță organizarea de alegeri libere în februarie 1946, însă vor amâna alegerile pentru luna noiembrie a aceluiași an. Se va organiza o întreagă campanie prin care se încearcă o manipulare a populației în vederea votării cu comuniștii, se încearcă împiedicarea populației să voteze, fiind funcționale prea puține secții de votare în zone cu densitate mare a populației, se manipulează presa.

Guvernul va anunța cu întârziere rezultatul alegerilor, însă acesta va fi falsificat, rezultatele oficiale arătând o victorie a comuniștilor cu un scor electoral de 70%, scor ce se va dovedi a fi fals după revoluția din 1989.

Partidele istorice vor fi desființate în 1947, membrii acestora fiind ori arestați, ori vor reuși să fugă în exil. Comuniștii îl vor forța pe rege să abdice și vor instaura republica.

Bibliografie:

  • Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Șerban Papacostea, Keith Hitchins, Pompiliu Teodor, Istoria României, editura Corint
  • Lucian Boia, Suveranii României, editura Humanitas
  • Ioan Scurtu, Monarhia în România, editura Danubiu
  • Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, istoria Românilor în secolul XX, editura paideia
  • Istoria României, Editura Corint.

DESCHIDERE_Comunisti_secera_si_ciocanul.jpg