Predarea Holocaustului în mediul online

Programa de la disciplina Istorie prevedea, încă dinainte de perioada pandemiei de SARS-CoV-2, predarea utilizând mijloacele moderne, alternate cu cele tradiționale. Contextul pandemiei a determinat și mai mult adaptarea materiei școlare în vederea susținerii de ore de curs și de activități conexe prin intermediul internetului, utilizând platforme de învățare specifice. În acest context, se pot propune realizarea de diverse activități online în vederea dezvoltării celor opt competențe cheie care contribuie la formarea absolventului. 

Comunicarea într-o limbă maternă reprezintă abilitatea de a exprima și interpreta concepte, gânduri, sentimente, fapte și opinii, atât în formă orală, cât și scrisă.

În vederea dobândirii acestei competențe cheie, având ca punct de plecare studierea Holocaustului, elevii sunt încurajați să desfășoare activități precum redactarea de eseuri și proiecte sau analiza surselor istorice. Aceste activități se pot realiza în timpul orelor online, desfășurate sub forma unor conferințe pe platforme specifice precum Zoom sau Google Meet, iar profesorul poate să propună analiza unor texte, distribuindu-le în format electronic elevilor sau prin intermediul tehnologiei share-screen. 

De asemenea, elevii pot fi împărțiți în mai multe grupe de lucru și să realizeze tabele în care să prezinte comparativ anumite evenimente istorice legate de Holocaust. Totodată, în vederea dezvoltării acestei competențe, elevii pot primi teme precum exprimarea și argumentarea unor opinii față de diverse evenimente istorice legate de Holocaust.

Comunicarea într-o limbă străină presupune aceleași lucruri precum competența de comunicare într-o limbă maternă, dar include și abilitățile de mediere (adică rezumarea, parafrazarea, interpretarea sau traducerea) și înțelegerea interculturală.

Având în programă și elemente de istorie universală, anume Holocaustul, aceasta poate contribui și la formarea unor abilități de comunicare în limbile străine prin studiul anumitor secvențe, citate, inscripții, texte în limbile de circulație internațională. În privința activităților de învățare, elevii pot primi diverse citate în ebraică sau în limbi de circulație internațională precum engleza, franceza, germana. Pot fi utilizate postere, afișe sau fotografii istorice cu conținut într-o limbă străină, iar elevii să traducă, eventual împreună cu profesorul, semnificația ideilor respective. Totodată, dacă lecția este predată la o clasă intensiv limbă străină / bilingv, elevii pot analiza diverse surse istorice redactate într-o limbă străină. Toate aceste activități pot fi realizare mult mai ușor în timpul orei online având la dispoziție tehnologia share-screen.

Prin competența matematică, științifică și tehnologică ne referim la buna stăpânire a aritmeticii, o înțelegere a lumii naturale și o abilitate de a pune în aplicare cunoștințele și tehnologia pentru a răspunde nevoilor umane percepute.

Studiul timpului, al axei cronologice, al hărților, al succesiunii secolelor, al descoperirilor științifice, al tehnologiilor și revoluțiilor industriale contribuie la formarea de competențe matematice, științifice și tehnologice, ceea ce recomandă studiul online al Holocaustului încă o dată ca prioritate în studiu ce urmărește formarea celor opt competențe cheie ale absolventului. Elevii pot căuta și compara diverse statistici cu referire la populația unui teritoriu, deportările, să compare datele găsite și să ajungă astfel la niște concluzii. Elevii pot realiza proiecte prin care să prezinte evoluția Holocaustului într-un anumit spațiu.

Competența digitală este reprezentată de utilizarea cu încredere și în mod critic a tehnologiei informației și comunicațiilor pentru muncă, timp liber și comunicare.

În vederea dobândirii acestei competențe, elevii sunt invitați să consulte sensul diverselor cuvinte folosind site-uri precum dexonline.ro, britannica.com sau larousse.fr; se poate folosi aplicația Google Docs din Google Drive pentru realizarea diverselor proiecte, elevii primind acces la documentul respectiv și să lucreze împreună de acasă sau în timpul orei de istorie. De asemenea, elevii pot primi diverse sarcini precum realizarea de prezentări de tip power-point. Totodată, se pot concepe teste on-line pe care elevii le pot realiza în clasă, folosind aplicația Google Forms din Google Drive sau alte aplicații similare. 

Abilitatea de gestionare eficientă a propriei învățări, fie individual, fie în grupuri este cunoscută sub denumirea de a învăța să înveți.

Studierea Holocaustului dorește să pună în balanță anumite elemente culturale, sociale, politice, economice, în acest sens, elevii pot primi sarcina de a analiza anumite texte istorice, în grupe de elevi organizate pe Zoom și să extragă ideile principale din acestea, efectuând eventual o schemă prin care să reprezinte relația de cauzalitate între ideile descoperite în text. De asemenea, pot realiza o schemă similară și pe baza lecției predate în clasă sau a celei din carte.

Competențele sociale și civice reprezintă abilitatea de a participa într-un mod eficient și constructiv la viața socială și de muncă și de a se implica în mod activ și democratic, mai ales în societățile din ce în ce mai variate.

Istoria este știința care studiază, printre altele, statul, pacea, libertatea, implicarea cetățeanului în viața socială. Astfel, studiul Holocaustului este recomandat în vederea dobândirii de competențe sociale și civice. În privința activităților educative, acestea se pot baza pe organizarea unor proiecții de film online, dezbateri, lucru în echipă, proiecții de prezentări PowerPoint ce au ca scop sensibilizarea publicului. Elevii pot realiza diverse proiecte, să primească sarcini de a realiza interviuri online cu persoane care au fost martore la Holocaust. 

Spiritul de inițiativă și antreprenoriat presupune abilitatea de a pune ideile în practică prin creativitate, inovație și asumarea de riscuri, precum și abilitatea de a planifica și gestiona proiecte.

Prin redactarea de proiecte, realizarea de afișe și campanii civice în mediul online, studiul Holocaustului contribuie în mod indubitabil la formarea de competențe antreprenoriale și la spiritul de inițiativă. Elevii pot primi o temă prin care să fie solicitați să realizeze un afiș, un proiect, poster, interviu, reportaj, mini-documentar prin care să prezinte o problemă legată de Holocaust. Astfel, elevii sunt determinați să vină cu idei, să ia situația în mâini pentru a rezolva tema propusă. 

Sensibilizarea și exprimarea culturală este abilitatea de a aprecia importanța exprimării creative a ideilor, experiențelor și emoțiilor într-o varietate de medii, precum muzica, literatura și artele vizuale și ale spectacolului.

Prin abordarea temei Holocaustului în învățământul online, elevii sunt determinați să învețe să aprecieze cultura, diversitatea, să accepte existența mai multor popoare în același spațiu, să aprecieze arta, pictura, muzica, elementele de cultură națională, internațională și locală. Astfel, se pot prezenta elevilor diverse albume cu fotografii, opere de artă, se pot organiza în timpul orei sesiuni de audiție muzicală, proiecții de film documentar, căutare de informații pe internet. 

Așadar, remarcăm faptul că predarea Holocaustului contribuie masiv la formarea celor opt competențe cheie ale absolventului, prin intermediul învățământului online, studiul Holocaustului fiind imperativ pentru înțelegerea lumii în care trăim și formarea noastră pentru a putea viețui în aceasta. 

Bibliografie: 

  • Recommendation of the European Parliament and of the Council on Key competences for lifelong learning, 18 Dec. 2006, 2006/962/EC.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s