În urmă cu câțiva ani, în cadrul lecției pentru clasa a XI-a, de la disciplina Istorie, intitulată „Impactul tehnologiei asupra vieții cotidiene”, inteligența artificială putea fi menționată cel mult în rândul domeniilor aflate atunci „în curs de cercetare”. Regândirea scenariului didactic din perspectiva actuală evidențiază o schimbare semnificativă de paradigmă: inteligența artificială nu mai este nici experiment, nici promisiune, ci o realitate deja prezentă în viața de zi cu zi și, implicit, în școală. În aceste condiții, întrebarea nu mai este dacă inteligența artificială este utilizată în educație, ci cum poate fi integrată responsabil în demersul didactic, astfel încât să sprijine învățarea și proiectarea didactică.
Una dintre cele mai frecvente critici aduse inteligenței artificiale în educație se referă la răspunsurile greșite sau inexacte pe care uneori aceasta le generează. Totuși, aceste erori nu sunt, de cele mai multe ori, un defect al tehnologiei, ci rezultatul modului în care este utilizată. Mulți utilizatori tratează inteligența artificială fie ca pe un motor de căutare, fie ca pe o entitate capabilă să „înțeleagă” contextul didactic fără explicații suplimentare. În realitate, vorbim despre instrumente conversaționale bazate pe inteligență artificială, care funcționează pe baza indicațiilor primite.
Un motiv pentru care utilizatorii sunt tentați să procedeze diferit în relația cu aceste instrumente este modalitatea lor de răspuns. Instrumentele conversaționale bazate pe inteligență artificială utilizează un limbaj care seamănă cu cel uman și care poate crea impresia unei interacțiuni personale. Uneori, aceste răspunsuri sunt formulate într-o manieră chiar mai politicos articulată decât cea întâlnită în interacțiunile cotidiene, ceea ce poate conduce la supraevaluarea capacităților reale ale instrumentului.
Dacă ne raportăm la obiectele inteligente care ne înconjoară astăzi, precum smartphone-urile sau televizoarele smart, observăm că acestea funcționează eficient doar atunci când sunt configurate în funcție de nevoile utilizatorului. În mod similar, instrumentele conversaționale bazate pe inteligență artificială devin utile în context educațional doar în măsura în care primesc indicații clare și bine contextualizate.
Utilizarea eficientă a inteligenței artificiale presupune tratarea ei ca instrument didactic, nu ca înlocuitor al profesorului. Calitatea rezultatelor depinde direct de claritatea cerințelor formulate de cadrul didactic. Spre exemplu, dacă îi solicităm unui coleg de cancelarie un proiect didactic, acesta va ști imediat despre ce este vorba, cum arată un proiect didactic, ba chiar se va gândi la un proiect mai bun pe care ni-l poate oferi. În schimb, instrumentele bazate pe inteligență artificială trebuie mai întâi să „înțeleagă” ce este acela un proiect didactic, ce componență are, ce este programa școlară și ce cuprinde aceasta. Astfel, putem remarca faptul că inteligența artificială nu are intenționalitate pedagogică; aceasta aparține exclusiv profesorului.
O solicitare de tipul „generează un proiect didactic despre Revoluția franceză” conduce, de regulă, la rezultate generice și slab ancorate curricular. În schimb, formularea unor prompturi detaliate, care să precizeze nivelul clasei, disciplina, tema, competențele specifice, obiectivele de învățare, metodele, materialele utilizate, activitățile practice și modalitățile de evaluare, permite obținerea unor rezultate mai relevante din punct de vedere didactic. Pentru creșterea acurateței, este recomandată încărcarea unor materiale de referință, precum un model de proiect didactic, lecția din manual și programa școlară corespunzătoare nivelului și disciplinei, astfel încât instrumentul să poată genera propuneri coerente și adaptate contextului educațional.
Pentru a exemplifica diferența dintre o comandă generală și una didactic fundamentată, un model de prompt utilizat în practica didactică poate avea următoarea formulare: Generează un proiect didactic pentru clasa a X-a, disciplina Istorie, tema: Revoluția franceză. Include competențele specifice vizate, obiectivele de învățare, metodele și strategiile didactice, materialele necesare, activități de învățare centrate pe elev și o formă de evaluare sumativă. Utilizează programa școlară și materialele încărcate anterior ca repere principale. Un astfel de prompt oferă instrumentului un cadru clar de lucru și permite obținerea unor rezultate mai bine adaptate nivelului clasei și cerințelor curriculare.
Prin urmare, inteligența artificială nu diminuează rolul profesorului, ci îl consolidează, în măsura în care este utilizată în mod conștient, riguros și în strânsă legătură cu competențele prevăzute în programa școlară. În acest cadru, instrumentele bazate pe inteligență artificială pot contribui la optimizarea activității didactice, fără a substitui responsabilitatea pedagogică a cadrului didactic.
