Varianta model pentru examenul de Bacalaureat 2026 de la disciplina Istorie acoperă echilibrat principalele etape ale evoluției statului român, de la formarea statelor medievale românești până la consolidarea regimului comunist în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Sunt valorificate teme esențiale precum constituirea și afirmarea statalității medievale, relațiile politice și diplomatice cu marile puteri regionale, procesul de realizare a statului național unitar, precum și instaurarea și consolidarea regimului comunist. Tematica propusă reflectă coerența programei școlare, punând accent pe continuitate istorică, pe rolul factorului extern în evoluția spațiului românesc și pe momentele de ruptură politică și instituțională care au marcat istoria României. Mai jos puteți consulta subiectele, precum și o sugestie de rezolvare a acestora. Mult succes!
SUBIECTUL I
1. România
2. Susține atitudinea regelui Ferdinand și acțiunile guvernului român referitoare la pretențiile Rusiei
3. Ferdinand I, Ion I. C. Brătianu
4. B
5. Cauză: „deoarece la consecințele […] unei campanii dezastruoase se adăugau marile dificultăți din relațiile cu Rusia”
Efect: „La sfârșitul anului 1916 și începutul lui 1917, România se afla într-o situație gravă”
6. Un fapt istoric referitor la statul român, desfășurat în perioada 1918-1923 este unirea Basarabiei cu Regatul României. În luna octombrie 1917 a avut loc Congresul Ostaşilor moldoveni care a anunţat autonomia provinciei şi hotărârea de a se convoca o adunare reprezentativă. Convocat în luna decembrie, Sfatul Ţării a decis declararea Republicii Democratice Moldoveneşti. În urma agitaţiilor provocate de soldaţii bolşevici care au ocupat Chişinăul, a fost chemată armata română. La 24 ianuarie/6 februarie 1918 Sfatul Ţării a proclamat independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, iar la 27 martie/9 aprilie a hotărât Unirea Basarabiei cu România, act promulgat ulterior de Regele Ferdinand I.
Un alt fapt istoric referitor la statul român, desfășurat în perioada 1918-1923 este adoptarea Constituției din 1923. După realizarea Marii Uniri de la 1918-1919, era necesară o nouă constituție, având în vedere noile realități politice și sociale ale Regatului României. Astfel, în martie 1923 este promulgată o nouă constituție care prevedea, printre altele: forma de guvernământ era monarhia constituțională, regele exercita puterea executivă, era șeful armatei; avea dreptul de a încheia acorduri internaționale, de a bate monedă, de a numi sau revoca miniștri, de a convoca sau dizolva Parlamentul. Constituția mai prevedea separarea puterilor în stat. Puterea executivă era exercitată de rege prin intermediul guvernului, puterea legislativă era exercitată de Parlamentul format din Senat și Adunarea Deputaților, iar puterea judecătorească de instanțele de judecată. De asemenea, constituția mai prevedea dreptul la vot universal, acordat bărbaților de peste 21 de ani, cu excepția magistraților și ofițerilor de carieră.
7. Caracterul antiotoman
SUBIECTUL II
1. P. Groza
2. Secolul al XX-lea
3. Formațiune politică: Partidul Comunist
Acțiune: au organizat prima conferință națională a partidului
4. „Una dintre cele mai presante era refacerea după război, deoarece agricultura, industria și întreaga infrastructură economică suferiseră daune majore”
„Despăgubirile de război, care includeau alimente, materii prime de tot felul și confiscări sovietice de echipament industrial, au secătuit țara de resurse; guvernul sovietic vizează subordonarea economiei românești”
5. Putem considera faptul că alegerile din 1946 au fost fraudate.
O informație care susține acest punct de vedere este: „Acestea indicau o victorie covârșitoare a Blocului Partidelor Democratice cu circa 70% din voturi […], însă dovezile descoperite după 1989 arată că a fost exact invers și că național-țărăniștii obținuseră o victorie răsunătoare”.
O altă informație care susține acest punct de vedere este: „le-au transmis instrucțiuni tuturor prefecților să «revizuiască» cifrele în sensul unei victorii a Blocului Partidelor Democratice”.
Așadar, pe baza textului, se poate observa faptul că alegerile din 1946 au fost fraudate.
6. Se poate afirma faptul că regimul politic din România se consolidează în perioada stalinismului prin acțiuni desfășurate în politica internă. Un bun exemplu în acest sens este înființarea Securității. Deoarece România se afla în sfera de influență a Uniunii Sovietice după cel de-al doilea război mondial, în România se înființează instituții pe model sovietic. Astfel, în august 1948 se înființează poliția politică Securitatea, pe modelul sovietic al NKVD. Scopul instituției era acela de a supraveghea populația, de a identifica potențialii cetățeni periculoși, fiind un mijloc de opresiune. Printre metodele de lucru ale Securității se numărau arestările arbitrare, înscenările, ascultarea telefoanelor, violarea corespondenței și presiunile puse pe cetățeni pentru a oferi informații despre colegi, cunoscuți, vecini, rude. Așadar, se poate observa faptul că regimul politic din România se consolidează în perioada stalinismului prin acțiuni desfășurate în politica internă.
SUBIECTUL III
Până în secolul al XIV-lea, în spațiul românesc nu au existat state medievale centralizate, ci formațiuni prestatale de tipul cnezatelor și voievodatelor, cunoscute în istorie cu numele de autonomii locale. Acestea erau de dimensiuni reduse, erau conduse de lideri cu atribuții militare (cneji și voievozi), se aflau sub suzeranitate maghiară și erau menționate în cronici străine. Printre acestea menționăm voievodatele lui Litovoi și Seneslau și cnezatele lui Ioan și Farcaș, menționate în Diploma Cavalerilor Ioaniți din 1247. Ulterior, prin coagularea formațiunilor prestatale, au fost create statele românești Țara Românească și Moldova.
Primele date certe cu privire la întemeierea Țării Românești sunt legate de domnia lui Basarab I. Din cauza unei dispute față de Banatul de Severin, izbucnește un război între Basarab I și regele Ungariei, Carol Robert de Anjou. Basarab I atrage oastea maghiară într-un defileu montan, unde s-a dat bătălia de la Posada din 1330. Oastea română a atacat cu bolovani și trunchiuri de copaci armata maghiară ce se afla în defileul montan, ieșind astfel învingătoare împotriva maghiarilor. Bătălia a fost relatată în Cronica Pictată de la Viena din 1358, iar în urma acestei bătălii, Basarab I obține independența Țării Românești față de Ungaria.
Între 1352 și 1353, regalitatea maghiară înființează o marcă de apărare în Moldova, cu centrul la Baia, cu scopul de a apăra Regatul Ungariei de atacurile tătarilor din Crimeea. Această marcă de apărare a fost pusă sub conducerea voievodului Dragoș, venit din Țara Maramureșului, și se afla sub suzeranitate maghiară, adică era vasală regelui Ungariei.
Bogdan, voievod din Maramureș, care stăpânea un teritoriu format din mai multe sate de pe Valea Izei, se răzvrătește împotriva regelui Ungariei, răzvrătire care a fost urmată de descălecatul lui în Moldova, în 1359. Bogdan i-a alungat pe urmașii lui Dragoș, Sas și Balc. Ulterior, acesta obține independența Moldovei în 1364, în urma unei bătălii cu regele maghiar Ludovic I de Anjou.
Alexandru cel Bun a fost un important domn al Moldovei, timp în care Moldova s-a consolidat ca stat, acesta continuând activitatea predecesorilor săi Petru Mușat și Roman Mușat. În timpul său este recunoscută Mitropolia de la Suceava. În anul 1402 încheie un tratat de vasalitate cu regele Poloniei Vladislav al II-lea Iagello. Prin acest tratat, Alexandru cel Bun continuă tradiția unor relații bune cu Polonia, căutând stabilitate și protecție față de expansiunea Imperiului Otoman și a Ungariei. Din acest motiv, domnia lui Alexandru cel Bun s-a remarcat ca o perioadă de pace și liniște. Acest tratat a fost reînnoit de mai multe ori, ceea ce arată relația specială dintre Moldova și Polonia. În baza acestei înțelegeri, Alexandru cel Bun participă în 1410 alături de polonezi la Bătălia de la Grunwald, îndreptată împotriva Ordinului Cavalerilor Teutoni.
Putem considera faptul că acțiunile diplomatice desfășurate de români în a doua jumătate a secolului al XV-lea au fost menite să asigure menținerea autonomiei statelor medievale românești în fața marilor puteri regionale. Un bun exemplu în acest sens poate fi reprezentat de Tratatul de la Overchelăuți din 1459. Prin acest tratat, Ștefan cel Mare a acceptat vasalitatea față de regele Poloniei Cazimir al IV-lea pentru recunoașterea domniei și pentru consolidarea poziției externe a Moldovei. Această politică de echilibru diplomatic i-a permis ulterior să reziste presiunilor Ungariei, pe care o învinge în 1467, la Baia, înlăturând pretențiile de suzeranitate ale regelui maghiar Matia Corvin. Așadar, se poate observa faptul că acțiunile diplomatice desfășurate de români în a doua jumătate a secolului al XV-lea au fost menite să asigure menținerea autonomiei statelor medievale românești în fața marilor puteri regionale.
În concluzie, în secolele al XIV-lea și al XV-lea, românii au reușit, prin acțiuni militare, politice și diplomatice, să creeze și să consolideze state medievale autonome, adaptându-se permanent contextului geopolitic regional și pretențiilor marilor puteri.
