Istoria românilor și a României, materie separată la liceu

Istoria românilor și a României, materie separată la liceu

În ultimele săptămâni am privit cu toții cu îngrijorare reducerea numărului de ore din Trunchiul Comun din propunerile de planurile-cadru de liceu și, în special, eliminarea disciplinei Istorie din Trunchiul Comun de la profilul real și de la profilul tehnic de la clasele a XI-a și a XII-a. 

Cu toate acestea, am remarcat menținerea Istoriei Evreilor și a Istoriei Comunismului din România ca materii de sine stătătoare, în detrimentul Istoriei ca disciplină clasică. Totuși, ministerul vine cu propunerea ca Istoria românilor și României să fie predată, ca disciplină separată, cuprinsă în Trunchiul comun, în ciclul superior al liceului.

În primul rând, este evidentă necesitatea predarea Istoriei românilor, în special în contextul politico-social actual, atât intern, cât și extern. Evenimentele sociale și politice din ultimele luni ne arată faptul că cetățenii au nevoie să fie cât mai instruiți în ale Istoriei, iar zicala „un popor care nu-și cunoaște trecutul e condamnat să îl repete” pare din ce în ce mai de actualitate.

În al doilea rând, de remarcat este necesitatea de a fi stabiliți clar parametrii introducerii acestei noi discipline Istoria românilor. Spre exemplificare, este important de știut dacă se va transfera o oră din orele de Istorie deja reduse ca număr și va fi adăugată la Istoria Românilor sau va fi vorba despre un surplus de ore pe lângă numărul de ore pe care îl vedem în proiectele de planuri-cadru. 

Totuși, rămâne întrebarea de ce ar trebui ca Istoria evreilor, Istoria comunismului din România și acum și Istoria românilor să fie materii separate față de Istoria universală. Dacă separăm Istoria evreilor și Istoria comunismului din România și Istoria românilor de disciplina Istorie, probabil ar trebui ca disciplina Istorie să se redenumească în Istorie universală, nu?

Este greu de înțeles de ce ar trebui să avem patru discipline legate de istorie. Cu siguranță, varianta fericită ar fi ca, în cadrul orelor de Istorie, să fie predate în mod cronologic și integrat atât noțiuni de istoria românilor, cât și de istoria evreilor și istoria comunismului din România. Separarea acestor conținuturi care pot reprezenta capitole sau unități de învățare poate conduce la probleme în privința asimilării informațiilor, a înțelegerii și a contextualizării evenimentelor istorice.

Leave a Comment

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *