Inteligența emoțională reprezintă abilitatea de a recunoaște, înțelege și gestiona propriile emoții – ne referim aici în special la cele negative. O persoană care are inteligența emoțională dezvoltată își poate gestiona mai bine stresul și emoțiile negative, reducând riscul de anxietate și depresie și, de asemenea, este mai capabilă să ceară ajutor atunci când are nevoie.
Cum se manifestă lipsa inteligenței emoționale la tinerii din ziua de astăzi?
- Tot mai mulți adolescenți sunt diagnosticați cu anxietate și depresie și, în unele cazuri, manifestă chiar comportament suicidar;
- Lipsa Inteligenței Emoționale produce tineri nemulțumiți și ofensați uneori de cele mai banale lucruri, chestiuni care, deși pentru unii oameni sunt neimportante, pentru ei sunt un capăt de lume;
- Copiii Generației Z au o capacitate mai scăzută de a face față momentelor dificile din viață.
Scriitoarea britanică Claire Fox identifică o subdiviziune a generaţiei Y, pe care o numeşte „generaţia fulgilor de nea“. Aceasta este reprezentată de tinerii care sunt extrem de sensibili faţă de punctele de vedere pe care le pot avea oamenii din jurul lor, fiind bulversați de cele mai mici lucruri. Din perspectivă emoţională, aceşti tineri sunt deosebit de fragili, au toleranţă la frustrare redusă şi o capacitate scăzută de a face faţă momentelor grele din viaţă. Chiar şi nivelul lor de empatie pare să fie foarte diminuat, pentru că în universul lor interior este o stare de neputinţa de care adesea nu sunt conștienți. Aceste caracteristici, deși se remarcă doar la o subdiviziune a generației Y, au fost transmise și către generația Z, unde sunt mult mai prezente.
Ce cauzează scăderea inteligenței emoționale?
- Presiunea academică – Sistemele educaționale pun accent pe performanță, dar neglijează dezvoltarea competențelor socio-emoționale.
- Utilizarea excesivă a tehnologiei – Dependența de rețelele sociale poate distorsiona percepția de sine și relațiile reale, provocând însingurare și probleme serioase în a relaționa cu ceilalți oameni și chiar în a găsi un partener.
- Problemele de familie – certurile din familie sau lipsa unui părinte.
- Schimbările sociale și economice – incertitudinea globală și instabilitatea din societate amplifică sentimentul de nesiguranță și vulnerabilitate.
Ce se poate face?
Vorbind despre intervenție, este evident faptul că este aproape imposibil de corectat la școală problemele care pornesc de acasă. Ne mai rămâne la îndemână doar integrarea educației emoționale în școli, prin programe care să ajute elevii să își dezvolte abilități de autoreglare emoțională.
Nu ne referim aici la teste de personalitate, de inteligență, căci și așa elevii sunt săturați de teste, ci ne referim la lecții punctuale de gestionare a emoțiilor. Ce facem când suntem stresați? Cum reacționăm când primim o veste proastă? Cui ne adresăm dacă avem o problemă emoțională? Când ar trebui să ne facem griji? La ce semnale trebuie să fim atenți?
Desigur, aceste lucruri nu se pot face fără formarea profesorilor. Aceștia pot deveni repere importante pentru elevi, dar pentru asta au nevoie de instruire în recunoașterea și gestionarea problemelor emoționale cu care se confruntă tinerii.
Dacă ne gândim la ce se poate face acasă, trebuie să luăm în considerare un aspect: copiii învață cel mai mult prin observație. Mai precis, copiii imită comportamentul pe care îl văd la părinți. Dacă un părinte își exprimă calm emoțiile, vorbește deschis despre ceea ce simte și își gestionează conflictele cu empatie, copilul va învăța, la rândul lui, să facă la fel.
De multe ori se poate întâmpla ca un copil cu probleme emoționale să aibă și părinți cu probleme emoționale. Din acest motiv este important ca fraze de tipul „Lasă că nu e mare lucru” sau „Nu ai de ce să plângi” pot să le transmită copiilor că emoțiile lor nu sunt importante sau valide. Astfel, este de preferat să fie folosite expresii precum „Înțeleg că ești supărat. Vrei să-mi spui ce s-a întâmplat?” sau „Pare că te-a durut. Hai să vedem ce putem face împreună.”
O mare parte din inteligența emoțională pornește de la capacitatea de a recunoaște ce simți. Acest lucru este chiar și mai dificil pentru unii adulți. Totuși, părinții pot ajuta punând în cuvinte ceea ce pare că simte copilul. Acest lucru se poate realiza prin întrebări precum „Cred că ești dezamăgit. Vrei să povestim despre asta?”. Copilul trebuie să știe că poate vorbi despre ce simte fără teama de a fi certat, rușinat sau respins. Un astfel de mediu îi va da încrederea să ceară ajutor când are nevoie.
Un copil care învață să vadă și emoțiile altora va deveni mai empatic și mai conectat social. Copilul trebuie să înțeleagă că nu e un semn de slăbiciune să ceri ajutor atunci când te simți copleșit. Discuțiile deschise despre sănătatea mintală în familie sunt extrem de importante.
