Profesor de Istorie la Colegiul Național „Grigore Moisil” din București, titular cu gradație de merit, licențiat în Istorie și Științe Politice, specializat pe probleme de relații internaționale, secolele XIX-XX.

Experiență profesională

  • Formator – Casa Corpului Didactic a Municipiului București
  • Profesor metodist – Inspectoratul Școlar al Municipiului București
  • Profesor de Istorie – Colegiul Național „Grigore Moisil”
  • Coordonator de proiecte și programe – Școala Gimnazială „Sf. Silvestru” (2018-2021)
  • Profesor de Istorie – Școala Gimnazială „Sf. Silvestru” (2016-2021)

Formare academică

  • Doctorand în Științe Politice – Relații Internaționale, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), București

Studii postuniversitare

  • Leadership educațional pentru transformare sustenabilă, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București
  • Diplomație și reprezentare publică internațională, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București
  • Psihologie aplicată în diplomație și relații internaționale, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București
  • Excelență organizațională și cultura calității, Facultatea de Business și Turism, Academia de Studii Economice din București

Studii universitare de masterat

  • Master în Istorie – Experimente ale modernității, Facultatea de Istorie, Universitatea din București
  • Master în Istorie – Istoria și practica relațiilor internaționale, Facultatea de Istorie, Universitatea din București

Studii universitare de licență

  • Conversie profesională – Geografia turismului, Facultatea de Geografie, Universitatea din București
  • Licență în Științe Politice (limba franceză), Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București
  • Licență în Istorie, Facultatea de Istorie, Universitatea din București

Calificări și distincții

  • Gradul didactic II – nota 10 (2024)
  • Titlul de excelență în educație (2018)
  • Definitivare în învățământ – nota 9,23 (2018)
  • Titularizare – nota 9,35 (2017)

Formare complementară și certificări

  • Formare psihopedagogică Nivel I (2015) și Nivel II (2017) – Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București
  • Formare de formatori – Educație și competență bancară pentru profesori – Institutul Bancar Român
  • Formator – Certificat CNFPA / ANC, cod COR 242401
  • Evaluator de proiecte – Certificat CNFPA / ANC, cod COR 241263
  • Consilier pentru dezvoltare personală – Certificat CNFPA / ANC, cod COR 242324
  • Management de proiect în context digitalizat – Casa Corpului Didactic București
  • Management educațional în context mentoral – Casa Corpului Didactic Ilfov
  • Instrumente utile în proiectarea inspecției școlare – Casa Corpului Didactic București
  • Abilitarea corpului de profesori metodiști pentru învățământul preuniversitar – Asociația PROEURO-CONS
  • Eficientizarea managementului instituțiilor de învățământ preuniversitar – Asociația Egomundi
  • Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți  Formare nivel I și nivel II – Casa Corpului Didactic București
  • Managementul comunicării școală-familie – Casa Corpului Didactic București
  • Dezvoltare personală pentru copii și adolescenți Asociația pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale și Educaționale CATHARSIS

Contact: doru.nicolae.gradinaru@formare.edu.ro; doru-nicolae.gradinaru@educred.ro.