De câteva zile am putut urmări cum societatea este împărțită între cei care susțin sustragerea lui Nicolás Maduro din Venezuela, cei care condamnă acest act și cei care nu înțeleg nimic din ce se întâmplă, fiind luați prin surprindere.
Inițial, văzută ca un act de eliberare, populația venezueleană aclamând în stradă debarcarea lui Maduro, acțiunea este mult mai complexă decât pare. Deși asemănată cu unii analiști politici cu fuga lui Nicolae Ceaușescu cu elicopterul, acțiunea, în afara mijlocului de deplasare, nu se aseamănă mai deloc cu fuga dictatorului român din 1989.
În primul rând, ar trebui să aruncăm o privire asupra motivelor sau pretextelor prezentate de administrația americană ce au stat la baza acestui act. De câteva luni de zile, președintele american Donald Trump și-a făcut o campanie întreagă împotriva lui Nicolás Maduro și a traficului de droguri pe care acesta, într-o măsură sau alta, l-ar susține. După ce Nicolás Maduro a fost adus în fața unui tribunal din New York, acestuia i-a fost adusă la cunoștință acuzarea pentru trafic de droguri, narco-terorism și conspirație de import de cocaină, printre alte capete de acuzare, într-un dosar federal. Acuzațiile îl leagă de facilitarea unei rețele care ar fi transportat cocaină în SUA, despre soția sa circulând informații că avea și aceasta un rol important în tot circuitul drogurilor.
Care este temeiul legal pentru această acțiune? În martie 2020, autoritățile americane au anunțat oficial punerea sub acuzare a lui Nicolás Maduro, împreună cu mai mulți oficiali de rang înalt ai regimului venezuelean, pentru narco-terorism, conspirație pentru trafic de droguri și corupție. Momentul vine ca urmare a acuzațiilor internaționale de fraudare a alegerilor din 2018, însă nu ar strica să aruncăm o privire și asupra contextului internațional de la acea dată. Președintele Statelor Unite ale Americii de la acea dată era tot Donald Trump, aflat în an electoral. Acesta își bazase campania electorală pe lupta contra regimurilor „ostile” din Cuba, Venezuela și Iran. De altfel, nu trebuie să uităm nici de asasinarea lui Qasem Soleimani, fost un general iranian din cadrul Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice și, din 1998, comandantul Forțelor Quds, o divizie responsabilă cu operațiunile militare externe (aceasta este considerată de Statele Unite ale Americii drept organizație para-militară). Asasinarea lui Qasem Soleimani a avut loc tot la începutul anului 2020, coincidență, tot pe data de 3 ianuarie. De asemenea, tot la final de martie izbucnise și pandemia de COVID-19, iar opinia publică internațională părea mai interesată de alte aspecte, posibilii aliați ai lui Maduro având întârzieri în a se mobiliza, iar Venezuela intrase deja în criză sanitară.
După extragerea lui Nicolás Maduro din data de 3 ianuarie 2026, se întâmplă mai multe lucruri care lasă loc de interpretare. Inițial, Donald Trump afirmă că Venezuela urmează să fie administrată de Statele Unite: „Înseamnă că noi suntem la conducere!”, iar despre vice-președinta venezueleană Delcy Rodríguez că ar putea avea o soartă mai rea decât a lui Nicolás Maduro, dacă nu se va conforma cerințelor SUA. În replică, Rodríguez a declarat sâmbătă că Nicolás Maduro este singurul președinte al Venezuelei și a spus că Venezuela nu va fi niciodată colonia vreunei națiuni.
Semnele de întrebare au venit în momentul în care președintele Donald Trump a declarat că María Corina Machado, laureata Premiului Nobel pentru Pace și lidera opoziției venezuelene, nu este suficient de respectată pentru a conduce Venezuela (candidatul susținut de aceasta, Edmundo González, a obținut, conform opoziției, peste două treimi din voturi la alegerile de anul trecut, scrutin după care Nicolás Maduro a refuzat să părăsească funcția.). Nu trebuie uitat faptul că președintele american Donald Trump a fost foarte preocupat în a obține Premiul Nobel pentru Pace, făcând din aceasta principala sa preocupare timp de aproape un an de zile.
Pe data de 5 ianuarie 2026, Nicolás Maduro și soția lui au ajuns în fața unui judecător newyorkez pentru a răspunde acuzațiilor de narco-terorism, conspirație pentru import de cocaină, posesie de arme automate și dispozitive distructive. Pe lângă acuzațiile pe care deja le-am amintit cu privire la narco-terorism, nu putem să nu remarcăm acuzația de posesie de arme, aceasta fiind cel puțin surprinzătoare pentru o țară în care mare parte a populației deține armament de foc, iar acuzația este făcută unui cetățean străin, nu unui cetățean american.
Pe de-o parte, nu există vreun mandat internațional de arestare pe numele de Nicolás Maduro emis de Curtea Penală Internațională, așa cum este în cazul lui Vladimir Putin și a lui Benjamin Netanyahu, însă trebuie să precizăm și faptul că această instituție are în competență chestiuni legate de genocid, crime împotriva umanității și crime de război, traficul de droguri nefiind de competența acesteia.
De cealaltă parte, nu trebuie să uităm de imunitatea de care se bucură orice șef de stat. De ce aceasta nu s-a aplicat în cazul lui Nicolás Maduro? Ei bine… pentru că el nu mai este recunoscut ca șef de stat legitim de către Statele Unite ale Americii încă din 2019.
Dar în ce temei a fost arestat Nicolás Maduro? Statele Unite nu au dreptul legal general să inculpe „orice om din lume”. Pot face acest lucru doar dacă invocă un temei de jurisdicție recunoscut în dreptul internațional cutumiar. Această inculpare poate să se producă doar în cazul în care faptele au fost săvârșite pe teritoriul Statelor Unite ale Americii (nu se aplică în acest caz) sau au avut efecte asupra Statelor Unite ale Americii (aici s-ar putea aplica). Desigur, acum rămâne de demonstrat acest fapt.
Totuși, trebuie să precizăm că nu administrația Trump a inventat nici războiul și nici păcatul, iar despre dreptul internațional, încă de când există conceptul, s-a demonstrat că acesta se aplică doar statelor mici, nu și marilor puteri. În realitate, e vorba doar despre interesele unor mari puteri, care se pot oricând schimba.
Totuși, dacă în cazul narco-terorismului și susținerii traficului de droguri pot exista anumite probe, în cazul deținerii de arme, chiar dacă acestea ar fi adevărate, acuzația este cel puțin ciudată, având în vedere că dosarul se referă la categorii de armament strict reglementate la nivel federal și la presupusa lor utilizare în cadrul unei conspirații criminale. În cazul unui șef de stat aflat în exercițiu, este de la sine înțeles că acesta conducea și armata și, implicit, avea acces la arme.
Este deci corectă arestarea lui Nicolás Maduro? Poate fi corectă, atât timp cât se prezintă dovezi că acesta ar fi sprijinit traficul de droguri și narco-terorismul, poate chiar și dacă se demonstrează că acest lucru a afectat Statele Unite ale Americii.
Este firesc acest lucru? Unii analiști politici susțin că nu este prima dată când Statele Unite ale Americii au procedat în acest fel, existând precedentul din Panama, când Manuel Noriega, liderul juntei militare panameze instaurată în anul 1989, este reținut de americani. Totuși, și aici este o mică diferență. Acesta se refugiase în ambasada statului Vatican, însă în cele din urmă se predă și este trimis în Statele Unite ale Americii. Aici remarcăm câteva diferențe: Manuel Noriega se predă în urma unei intervenții militare la care au participat peste 27.000 de soldați americani, însă Nicolás Maduro este efectiv sustras din țară. Deși operațiunea a combinat atacuri aeriene și acțiuni ale forțelor speciale, inclusiv Delta Force, într-un raid surpriză împotriva reședinței lui Maduro, după luni de planificare și cu neutralizarea apărării venezuelene, acțiunea este, în esență, o extragere a unei persoane, nu o acțiune de tipul intervenției din Panama sau poate Irak.
Reacția lui Nicolás Maduro în urma înfățișării din 5 ianuarie 2026 din New York a fost una de așteptat. Acesta s-a declarat nevinovat, susținând că este președintele Venezuelei, că a fost răpit și că este prizonier de război. Sunt reale aceste afirmații? Parțial. Nu știm exact cât de vinovat este Nicolás Maduro; urmează probabil să se pronunțe instanța (următorul termen este pe 17 martie 2026). Este președintele Venezuelei? De facto, da, chiar dacă a pierdut alegerile. Acesta exercita funcția de președinte până în momentul răpirii. Totuși, tot în data de 5 ianuarie 2026, Delcy Rodríguez a depus jurământul în calitate de șef al statului. Este răpit și prizonier de război? Având în vedere explicațiile deja formulate, putem să în considerăm răpit. Acesta nu s-a predat, nu a fost arestat, ci a fost pur și simplu extras de trupele speciale americane. Poate prizonier de război este mult spus, însă devine din ce în ce mai clar că nu este vorba doar despre droguri la mijloc, ci mai degrabă, o răfuială personală a președintelui Donald Trump. Acesta s-a arătat de multe ori deranjat de atitudinea nonșalantă a lui Nicolás Maduro care începuse să danseze în public, sfidându-l pe Donald Trump care amenința cu represalii militare, în același timp Donald Trump fiind deranjat profund și de faptul că Premiul Nobel pentru Pace a fost primit de lidera opoziției venezueliene. Deci relația lui Donald Trump cu Venezuela este cel puțin una personală și emoțională.
Totuși, de ce acțiunea din 3 ianuarie 2026 nu seamănă cu fuga soților Ceaușescu cu elicopterul? Ei bine, după fuga acestora, în România s-a instaurat un alt regim politic, unul democratic. În Venezuela, vicepreședinta lui Maduro, Delcy Rodríguez a depus jurământul ca președintă a Venezuelei, lucru tolerat de administrația de la Casa Albă (de aici și suspiciunea că reținerea lui Maduro s-a realizat cu complicitatea unor apropiați ai acestuia, poate chiar acțiunea fiind, de fapt, o lovitură de stat orchestrată de Delcy Rodríguez, prin înțelegere cu americanii). Altfel spus, dacă Nicolás Maduro era înlăturat printr-o revoluție sau o lovitură de stat, era firesc ca acesta să fie judecat și condamnat, însă în lipsa elementului intern, dar și a păstrării regimului de la Caracas, dar în persoana lui Rodríguez, cele două deplasări cu elicopterul nu au mai nimic în comun, în afara mijlocului de deplasare. Totuși, asta nu înseamnă că nu trebuie să ne bucurăm de faptul că Statele Unite ale Americii au înlăturat încă un dictator sinistru, însă această sustragere nu doar că nu a dus la schimbarea de regim, ba chiar regimul a lansat un val de represiune în țară după capturarea lui Maduro, forțele paramilitare fiind prezente pe străzi, mulți jurnaliști arestați, iar manifestațiile interzise.
Astfel, putem interpreta acțiunea de debarcare a lui Maduro ca fiind, mai degrabă, o răfuială între băieți, posibil și o dorință de reechilibrare a sferelor de influență, întrucât președintele Donald Trump a susținut imediat după, încântat de victoria asupra lui Maduro, că o operațiune militară în Columbia i se pare o idee bună, fiind cunoscut faptul că președintele columbian Gustavo Petro are și el o politică ostilă lui Donald Trump. Totodată, Marco Rubio a catalogat regimul din Cuba drept o problemă uriașă, și că nu e un mare mister faptul că nu sunt mari fani ai regimului cubanez, care este unul dintre acele regimuri care îl susţineau pe Maduro. Imediat după declarațiile despre Columbia, Trump a mai reiterat încă o dată și pretențiile de anexare a Groenlandei, deja laitmotiv al celor două mandate Trump la Casa Albă. Dincolo de continentul american unde Donald Trump și-a manifestat dorința de dominare prin readucerea în discuție a doctrinei Monroe, apărând informații că ar exista o înțelegere între Donald Trump și Vladimir Putin cu privire la un schimb Ucraina-Venezuela. De asemenea, putem considera implicațiile acțiunilor din Venezuela ca fiind mai ample. Dacă Washingtonul normalizează capturarea liderilor acuzați de crime transnaționale, apare riscul de escaladare în alte teatre. Totodată, Statele Unite au mai bombardat recent Iranul, însă până acum a fost evitată o invazie militară, principalul motiv ar fi acela al riscului de blocare a Strâmtorii de Ormuz, ceea ce ar bloca traficul de petrol pe glob. Ce are Venezuela? Exact! Petrol.
