Cetatea Tomis – Doru Nicolae Grădinaru

Cu peste două milenii și jumătate în urmă, la mijlocul secolului al VI-lea î.Hr., grecii veniți din Milet au întemeiat, pe malul Mării Negre, un oraș într-un loc propice schimburilor de mărfuri cu populația geto-dacă, fiind favorizat de existența unui golf și a unei peninsule formate pe țărm. Săpăturile arheologice au confirmat, însă, existența umană în zonă cu mult înainte de venirea grecilor. Din perioada de sfârșit a epocii bronzului datează o descoperire importantă: un depozit format din 38 de obiecte din bronz, excavat în cartierul Palas, care cuprinde 12 celturi, 23 de securi, un vârf de cuțit și două turte, toate cu o greutate totală de peste 7 kg. Câteva secole mai târziu sunt atestate și urme de locuire geto-dacă.

Săpăturile realizate în Parcul Catedralei sugerează faptul că grecii intenționau inițial să construiască o factorie comercială, care precede constituirea propriu-zisă a coloniei. Tomisul urma să capete statutul de polis abia două secole mai târziu, timp în care se observă o dezvoltare progresivă, inclusiv ridicarea de apeducte și edificii publice, din care s-au păstrat foarte puține până astăzi.

În secolul I î.Hr., orașele din zona pontică trec sub administrație romană, inclusiv Tomisul, în jurul anului 72 î.Hr., urmând ca două decenii mai târziu să intre sub stăpânirea lui Burebista, până la moartea acestuia.

Venirea romanilor este marcată și de regruparea orașelor pontice într-o regiune care cuprindea inițial Histria, Tomis, Callatis, Dionysopolis și Odessos, iar ulterior s-a adăugat și Mesembria. Deși reședința regiunii se afla inițial la Odessos, aceasta s-a mutat la Tomis în secolul I d.Hr., oraș care a devenit și sediul comandamentului militar al Pontului Euxin.

În această perioadă, în Tomis sunt construite temple, piețe publice, băi și ateliere de prelucrare a marmurei. Orașul a cunoscut apogeul în timpul dinastiilor Antoninilor și Severilor, în secolul al II-lea d.Hr., iar în anul 138 a devenit metropolă a Pontului. Tomisul este cunoscut și ca locul de exil al poetului Ovidiu, trimis aici de împăratul Octavian Augustus.

Începând cu secolul al III-lea d.Hr., Pax Romana este tot mai des tulburată de invaziile carpo-geților, care afectează serios viața orașului. Documentele vremii îl numesc pe Tomis „prea strălucita necropolă și capitală a Pontului Stâng”.

Către sfârșitul secolului al III-lea și în veacurile următoare, până în timpul împăratului Iustinian (527–565), s-au făcut eforturi considerabile pentru refacerea zidului de incintă, vizibil și astăzi în Parcul Arheologic. Reformele lui Dioclețian au restructurat administrativ și militar zona, care a primit denumirea de Scythia Minor, cu reședința tot la Tomis. Importanța orașului în perioada romană este dovedită de existența edificiului roman cu mozaic, precum și prin descoperirile de monede și ceramică.

Secolele VI–VII au reprezentat pentru Tomis o perioadă de răscruce, marcată de invaziile popoarelor migratoare. În anul 601, orașul a fost distrus de avari, iar stăpânirea bizantină s-a reinstaurat abia în 971, odată cu desființarea țaratului bulgar. În acea perioadă, s-a creat o nouă regiune în jurul Mării Negre, cu capitala la Silistra. Tot atunci apare și denumirea de Constanța, care pare a fi fost preluată de la un cartier al vechiului Tomis

Cetatea Tomisului cuprinde:

resturi modeste, lipsite de monumentalitate, din comuna primitivă (epoca fierului), astăzi invizibile;
straturi compacte din epoca greacă veche (sec. VI–IV î.Hr.), în prezent ascunse;
straturi masive elenistice (sec. IV–I î.Hr.);
construcții de mari proporții din epoca elenistică târzie (sec. I–II d.Hr.);
resturi importante de temple, antrepozite, edificii publice, pavimente cu mozaic, colonade, străzi și apeducte, piețe comerciale, monumente de artă dispărute, ateliere de prelucrare a marmurei, sticlărie și ceramică din epoca imperială romană (sec. I–III d.Hr.);
bazilici cu abside și cripte subterane, edificii publice, străzi pavate etc., din perioada de maximă dezvoltare a creștinismului (sec. IV–VI d.Hr.);
ziduri de incintă de circa 3 metri grosime, cu porți și turnuri de apărare, ridicate în sec. III și refăcute succesiv până în sec. VI d.Hr.;
cartierul bazilicilor creștine și al atelierelor ceramice, aflate pe teritoriul actual al gării vechi.

Straturile de cultură materială antice se succed de sub stratul modern în ordinea: bizantin, roman, elenistic, grec antic și grec arhaic, în care apare și material băștinaș din prima epocă a fierului, înălțimea acestora variind între 1 și 7 metri, ajungându-se chiar și la 10 metri în anumite situații.

Zidul de incintă din perioada romano-bizantină este și astăzi parțial vizibil de-a lungul Bulevardului Ferdinand. Acesta era prevăzut cu două porți și mai multe turnuri de apărare. Poarta de vest, flancată de două turnuri, mai păstrează pragul și cadrul cu urme din sistemul de prindere. Prin ele se făcea legătura cu cetățile din sud, de pe litoral.

Poarta de nord, lată de 25 de metri, lega Tomisul de localitățile din nord și interiorul regiunii. În urma unor săpături realizate în anii ’50, s-a constatat că zidul a fost refăcut în secolul al VI-lea, traseul fiind identic cu cel din secolul al III-lea.

Se pot remarca însă și diferențe între cele două construcții, vizibile în zona porții de nord. Zidul este, în ordine cronologică, cel mai recent. Zidul de epocă greacă, și poate un altul de epocă romană timpurie, nu se cunoaște, dar existența lor este bănuită.

Cele două porți ale cetății sunt și ele vizibile astăzi și chiar utilizabile. Poarta de nord-est, cu celebrul Turn al Măcelarilor, are o deschidere de 4,3 m. Resturi ale acestui turn pot fi observate în partea dinspre mare a parcului, la doi pași de harta antică a orașului.

Poarta de sud-vest era flancată de turnuri de apărare de formă rectangulară. Grosimea zidului este de 3,2 metri.

Edificiul roman cu mozaic este un alt monument rămas în stare destul de bună și care poate fi admirat și astăzi. Construit în secolele III–IV, acesta era prevăzut cu ziduri groase, subsol cu magazii și mozaic cu elemente geometrice și florale.

În muzeul orașului mai pot fi întâlnite și alte elemente din această cetate, precum statuia de marmură a zeiței Fortuna, protectoarea cetății Tomis, împreună cu Pontos, zeul Mării Negre, și statuia, tot de marmură, a șarpelui Glycon (o divinitate asiatică).