Pe 4 mai 2025, românii au vorbit din nou. Nu toți, și nici toți în cunoștință de cauză, dar au vorbit. Rezultatul nu a surprins în ceea ce privește clasarea candidaților. Surpriza a fost scorul extrem de ridicat obținut de candidatul George Simion: aproape 41%, deși majoritatea sondajelor îl plasau între 26% și 30%.
Pe 18 mai 2025, românii sunt chemați din nou la urne pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, o confruntare cu miză istorică între George Simion și Nicușor Dan. Remarcăm faptul că această rundă finală nu este doar o alegere între două personalități, ci între două viziuni radical diferite despre direcția țării.
O victorie a lui George Simion ar marca o cotitură abruptă în politica internă și externă a României. În plan extern, Simion promovează o direcție naționalistă și anti-globalistă, cu critici frecvente la adresa Uniunii Europene și a NATO. Într-un asemenea scenariu, relațiile diplomatice ale României cu partenerii tradiționali ar putea deveni tensionate, cu riscul unei răciri semnificative. În plan intern, tensiunile interinstituționale ar putea escalada, existând chiar discuții despre o posibilă alunecare spre autoritarism. Lipsa unei majorități parlamentare favorabile ar putea conduce la o criză constituțională. Pentru ca tabloul să fie complet, se poate completa cu instabilitate și alegeri anticipate, după preferințe. În ceea ce privește economia, incertitudinea ar putea descuraja investitorii, iar percepția asupra stabilității economice a României ar putea suferi, afectând inclusiv ratingul de țară. Sigur, alegerea unui astfel de candidat nu ar însemna decuparea de pe hartă a țării sau alinierea cu Rusia peste noapte doar pentru că președintele nu respectă sau nu înțelege constituția. Totuși, există riscul ca manifestările civice să fie înlocuite treptat de atitudini iliberale.
Aceste evoluții se înscriu într-un context internațional marcat de ascensiunea iliberalismului, un curent politic care, deși pretinde că exprimă voința populară, utilizează conceptul de „popor” ca instrument retoric pentru a eroda valorile democratice. Tendințele iliberale se manifestă clar în politica dusă de Viktor Orbán și partidul Fidesz în Ungaria, au căpătat contur în Slovacia sub conducerea lui Robert Fico și se regăsesc, într-o formă particulară, și în guvernarea Giorgiei Meloni în Italia. Deși adesea mascate sub aparența respectării ordinii constituționale, aceste regimuri promovează o retorică ostilă diversității și egalității, însoțită de limitări progresive ale drepturilor și libertăților fundamentale.
În România, semnele unor asemenea derapaje se observă tot mai frecvent în jurul lui George Simion, liderul AUR. Deși este acuzat de extremism, prin pozițiile eurosceptice și opoziția față de drepturile comunității LGBT, trebuie spus că România nu se confruntă cu probleme reale care să alimenteze o asemenea retorică: nu avem crize migratorii, conflicte etnice majore sau tensiuni teritoriale, factori care, în alte țări, au alimentat ascensiunea populismului radical. Această disproporție sugerează caracterul artificial al unor mesaje politice care au ca scop slăbirea angajamentului democratic al societății.
Pe de altă parte, un mandat Nicușor Dan ar semnifica, în schimb, o reafirmare a traseului democratic și european. Politica externă ar cunoaște o perioadă de stabilitate și cooperare cu partenerii tradiționali, cu șanse reale de relansare a relațiilor cu Uniunea Europeană. În plan instituțional, Dan ar urmări un echilibru între Președinție, Guvern și Parlament, însă lipsa unei majorități politice clare în legislativ ar putea duce la un blocaj decizional. Fără un sprijin politic consistent, Nicușor Dan riscă să devină un președinte decorativ, prins între voința reformatoare și realitatea unui parlament ostil. În plan economic, o eventuală președinție Dan ar inspira încredere investitorilor, menținând stabilitatea și promovând reforme în digitalizare și infrastructură. Libertățile civile ar fi respectate și susținute, într-un climat favorabil societății civile și cu o transparență sporită în administrație. Totuși, deși apreciat pentru seriozitate, Nicușor Dan nu reușește să inspire masele, un lider care vorbește corect, dar nu convingător. Nicușor Dan pare ezitant și indecis în fața unor teme majore de societate, pozițiile sale publice pe subiecte sensibile, precum drepturile minorităților sau reformele în educație, fiind adesea ambigue sau evazive.
Nu în ultimă instanță, trebuie să luăm în considerare și calitatea discursului public. Dacă George Simion ajunge președinte, România riscă o izolare diplomatică, o criză instituțională și un regres democratic. Dacă Nicușor Dan câștigă alegerile, se conturează un scenariu de continuitate democratică, dar cu riscul unui președinte cu o influență politică limitată și o dependență crescută de alianțe parlamentare. Discursul public ar urma, în cazul lui Simion, o linie agresivă și populistă, în timp ce Dan ar propune o comunicare tehnocrată și echilibrată. Riscurile asociate unui mandat Simion includ posibile derapaje autoritare, izolare externă și divizare socială. În cazul lui Dan, riscurile țin mai ales de blocajul instituțional și lipsa de carismă politică.
Dincolo de profilurile celor doi candidați, alegerile prezidențiale din 2025 marchează un moment unic în istoria recentă a României. Pentru prima dată în ultimii 35 de ani, partidele așa-zis tradiționale au fost împinse de alegători la marginea scenei politice, fiind forțate să aleagă între reformă reală și irelevanță. Votul din acest an nu este doar despre cine va ocupa funcția de președinte, ci despre ce fel de societate vrem să fim: una a dialogului democratic și a cooperării europene sau una a izolării, polarizării și retoricii agresive. Este un moment de răscruce, în care clasa politică și cetățenii sunt chemați, deopotrivă, să decidă direcția fundamentală a țării.
