Month: March 2021

Trăim într-o lume care tinde spre globalizare, societatea interculturală fiind o realitate tot mai prezentă în viața noastră de zi cu zi. În acest context este necesară păstrarea și cultivarea obiceiurilor și tradițiilor naționale, locale sau europene. Totodată, trebuie menționat că valorile societății interculturale nu presupun uniformizarea și pierderea tradițiilor, ci păstrarea și promovarea acestora, la care se adaugă și realizarea de schimburi culturale. 

Diversitatea culturală și promovarea culturii au fost subiecte intens dezbătute în ultimii ani. În 2001 se semnează Declarația Universală a UNESCO cu privire la diversitatea culturală. De asemenea, în 2005 este semnată Convenția asupra protecției și promovării diversității expresiilor culturale de către statele membre ale UNESCO. 

Astfel, articolul 2 din Declarația Universală a UNESCO privind diversitatea culturală susține că, în societatea noastră din ce în ce mai diversă, este necesară asigurarea unei interacțiuni armonioase între persoanele aparținând unor grupuri și identități diferite prin politici care să favorizeze includerea și participarea tuturor cetățenilor, conducând astfel la o vitalitate a societății civile și la pace. Totodată, diversitatea culturală este văzută ca fiind un factor de dezvoltare, susținându-se în același timp importanța respectării drepturilor omului, precum și respectarea identității culturale a indivizilor și a grupurilor de oameni. 

În privința actului educațional, există recomandările Parlamentului European și ale Consiliului European din decembrie 2006 care prezintă importanța celor opt competențe cheie pe care trebuie să le aibă beneficiarii direcți ai actului educațional. A opta competență face referire la sensibilizarea și exprimarea culturală și evidențiază importanța creativității, a ideilor, a emoțiilor transmise de media, arte și literatură. Astfel, cunoașterea culturală presupune deținerea de cunoștințe cu privire la patrimoniul local, național și european, precum și locul pe care acestea le au în lume, cuprinzând cunoștințe elementare cu privire la operele culturale, la importanța factorului estetic din viața de zi cu zi. Cunoașterea propriei culturi, precum și conștientizarea propriei identități culturale sunt văzute, conform documentului, ca fiind esențiale în formarea de atitudini respectuoase și deschise față de diferitele forme de exprimare culturală. 

În vederea promovării tradițiilor și obiceiurilor românești în rândul elevilor, se recomandă realizarea de activități școlare și extrașcolare care să determine formarea competenței de sensibilizare și exprimare culturală. Aceasta pot fi dezvoltată în special la discipline precum Istoria, Geografia, Educația Muzicală, Educația Plastică sau Științele Socio-Umane.  

În anul 2017 au intrat în vigoare noile programe școlare, fiind introdusă și o disciplină nouă la gimnaziu: Educația Socială. Această disciplină are ca obiect de studiu la clasa a VI-a Educația Interculturală. Conform programei, disciplina Educație Socială – Educație Interculturală are ca scop dobândirea anumitor competențe specifice precum: identificarea propriilor repere de identitate culturală, prin raportarea la sisteme de referință culturale variate. În vederea dobândirii acestei competențe, profesorul poate apela la realizarea unor sesiuni de audiție muzicală, prezentarea unor imagini sugestive, realizarea de desene, toate acestea ilustrând tradițiile și obiceiurile culturii românești și nu numai. 

De asemenea, o altă competență ce merită precizată este aceea de a determina elevul să manifeste o atitudine pozitivă față de sine și față de ceilalți, față de identitatea culturală proprie și față de identitatea celor care aparțin unor culturi diferite. Totodată, programa de la Educație Interculturală recomandă abordarea pe bază de proiect. Elevii sunt încurajați să realizeze proiecte care au ca subiect tradițiile și obiceiurile românești, probleme legate de participarea civică a minorităților naționale sau alte probleme legate de cultură și de dialogul intercultural. 

Promovarea tradițiilor și obiceiurilor românești se mai poate realiza și prin alte activități realizate cu elevii, precum excursii tematice, participarea la festivaluri ce au ca tematică tradițiile și obiceiurile românilor, vizita la muzee de istorie și etnografie, realizarea de desene, picturi, expoziții sau eseuri, serbări. 

Se remarcă așadar o importanță deosebită a promovării culturilor naționale și locale, constituind o preocupare constantă a instituțiilor europene, a Ministerului Educației, fiind imperativă abordarea problemelor legate de cultura națională și locală în cadrul orelor de curs și în activitățile școlare și extrașcolare realizate cu elevii. 

Creativitatea reprezintă abilitatea de a găsi diverse idei și soluții potrivite șI funcționale pentru o anumită situație în care ne găsim la un moment dat. Din acest motiv, dezvoltarea creativității poate fi considerată ca fiind esențială în dezvoltarea elevului. Atât motivația, cât și afectivitatea, au un rol deosebit de important în dezvoltarea creativității, întrucât acestea oferă suportul energetic necesar dezvoltării acesteia. Astfel, inventivitatea și inovația pornesc de la o dorință de optimizare, de rezolvare a unei probleme, de găsirea unor soluții ingenioase cu privire la o anumită situație cu care ne confruntăm. Totodată, dorința de creștere este și aceasta un factor deosebit de important în dezvoltarea creativității. 

Demne de menționat sunt rolul cutezanței, dar și al încrederii în propriile forțe, precum și asumarea unor riscuri. Acestea influențează depășirea rigidității mentale, automatismul de cenzură sau diferitele blocaje apărute ca rezultat al conformismului social. Desigur, creativitatea se bazează pe îndrăzneală, însă nu trebuie limitată doar la aceasta și nici depășite anumite cutume în vederea dobândirii creativității. 

Una dintre căile prin care se poate stimula creativitatea elevilor este stârnirea curiozității. În primii ani de viață, copilul are o curiozitate interioară naturală; aceasta nu trebuie stimulată prin eforturi prea mari. Totuși, odată cu înaintarea în vârstă, apare fenomenul plictiselii, atât la copii, cât și la adolescenți și adulți. Atât copiii, cât și adulții nu își pot concentra atenția pe durate mari de timp. Oamenii au atât nevoie de relaționare, cât și de competență și autonomie. Astfel, se recomandă să existe o relație bună între elevi și cadrul didactic. Se recomandă implicarea elevilor în decizii, solicitarea de feedback, precum și solicitarea de opinii. Plictiseala reprezintă o stare neplăcută în momentul în care activitatea desfășurată este percepută ca lipsită de sens. Așadar, apare necesitatea stârnirii curiozității în vederea dezvoltării creativității. 

Brainstorming-ul (furtuna de idei) reprezintă obținerea unui număr mare de idei, fără a exista, într-o primă etapă, o analiză a calității ideilor. Această metodă are ca scop găsirea de soluții sau de sugestii, atât banale cât și de o complexitate mai mare, stârnind creativitatea elevilor, prin stimularea gândirii divergente. Principalele reguli ale brainstorming-ului sunt evitarea criticilor, facilitarea gândirii libere, solicitarea unei cantități mari de idei, precum și încurajarea asocierii de idei și soluții propuse. Dezavantajele acestei metode sunt legate de consumul mare de timp, precum și de necesitatea imperativă a unui moderator foarte bine pregătit pentru a atrage toți participanții. 

Metoda Starbursting (explozia stelară) este o metodă destul de asemănătoare Brainstorming-ului, clasa de elevi simulând crearea de întrebări cu privire la o anumită problemă. În prima fază a exercițiului se vor adresa întrebări uzuale, de tipul „Cine?”, „Ce?”, „Când?”, „Unde?”, „De ce?”, acestea putând cu timpul să se transforme în întrebări cu o complexitate mai ridicată. Metoda Starbursting presupune propunerea problemei, organizarea clasei pe grupuri de elevi, elaborarea listei de întrebări, comunicarea rezultatului, precum și evidențierea celor mai interesante întrebări. Dezavantajele acestei metode sunt destul de similare cu cele ale Brainstorming-ului: necesită un timp destul de semnificativ pentru punerea sa în practică, existând totodată și posibilitatea ca anumiți elevi să manifeste o implicare mai scăzută. 

Metoda Mozaicului, cunoscută și sub numele de Metoda Grupurilor Independente, presupune realizarea unor sarcini de lucru în care fiecare elev poate să devină expert. Pentru început, se formează grupurile de lucru și se împart temele de studiu în mai mult subteme, fiecărui elev revenindu-i o subtemă în care trebuie să devină expert. Se formează grupuri de experți, în funcție de subtema pe care o are fiecare. Elevii studiază în grupe materialul primit de la cadrul didactic și colaborează în vederea realizării unei prezentări care urmează să fie susținută în fața clasei. Deși metoda are rolul de a stârni interesul și creativitatea în vederea realizării unei expuneri cât mai bune pentru colegii de clasă, metoda are și câteva limite precum abordarea superficială a sarcinii de unii membrii ai grupului, precum și impresia de lipsă de organizare în cadrul colectivului de elevi al clasei. 

Metoda proiectului este și ea utilă în dezvoltarea creativității și poate fi aplicată atât la orele de curs, cât și în timpul petrecut acasă pentru învățare. Totuși, pentru a avea rezultatele dorite și pentru a dezvolta creativitatea, sarcina proiectului trebuie să fie bine gândită de către profesor. Elevul trebuie să înțeleagă din start utilitatea proiectului pe care îl realizează. Activitatea nu trebuie percepută ca fiind fără sens sau doar o temă plictisitoare pe care o pot rezolva cu ajutorul internetului sau a vreunui membru al familiei. Metoda proiectului trebuie să ilustreze în totalitate activitatea elevului, originalitatea și creativitatea. Astfel, remarcăm importanța clară a necesității existenței unui scop pentru realizarea proiectului. Acesta poate fi legat de rezolvarea unei situații sau a unei probleme, de găsirea unui răspuns la o întrebare, orice ar putea duce la ceva ce are sens și utilitate pentru elev încât să ilustreze munca și ingeniozitatea acestuia. 

Așadar, remarcăm existența mai multor modalități de a dezvolta creativitatea elevului, toate având legătură cu stârnirea interesului și cu motivarea, întrucât, în vederea dezvoltării creativității, elevul trebuie să fie motivat, curios și să perceapă activitatea pe care o realizează ca având o finalitate utilă. 

Actualul context pricinuit de pandemia de SARS-CoV-2 a determinat relocarea temporară a activității didactice în mediul online. Disciplina Istorie contribuie decisiv în formarea personalității elevului, atât prin transmiterea de informații cu privire la dezvoltarea societății, cât și la crearea de repere morale și civice. Așadar, adaptarea actului educațional la noul scenariu online este imperativ pentru disciplina Istorie. 

Deși la prima vedere putem fi tentați să excludem metodele tradiționale din scenariul online, specificul disciplinei Istorie ne arată că acestea pot fi integrate cu succes în noul scenariu, cu condiția esențială a unei urmăriri atente a colectivului de elevi pentru a nu interveni monotonia sau plictiseala.

Expunerea sistematică a cunoștințelor este esențială în procesul de predare-învățare, întrucât, în cadrul orei de Istorie, nu se poate evita comunicarea directă a cunoștințelor, având în vedere imposibilitatea ca faptele sau procesele istorice să poată fi verificate direct de elevi. De asemenea, ținând cont de specificul disciplinei Istorie, expunerea poate să îmbrace forma povestirii, prelegerii sau explicației la fel de bine și în mediul online, recomandându-se utilizarea unor materiale sugestive de tip PowerPoint, imagini sau secvențe video partajate prin Share-screen elevilor, cu scopul de a face ora de Istorie mai interesantă și atractivă. 

Având în vedere lucrul cu diverse concepte, conversația și discuția sunt și acestea importante și se pot realiza în cadrul orei online într-o manieră similară cu cea din formatul față în față, recomandându-se o moderare mai atentă pentru a evita suprapunerile intervențiilor sau neparticiparea. 

În vederea dobândirii competențelor de limbă maternă și străină, se pot selecta diverse materiale care să fie utilizate drept punct de plecare pentru discuții: surse istorice în limba română sau într-o limbă străină accesibilă elevilor. În urma selectării sursei istorice, profesorul poate partaja textul utilizând funcția Share-screen, pe marginea sursei putând fi realizate în plen, pe grupe sau individual diverse sarcini: eseu, argumentarea unui punct de vedere, dezbatere, etc. 

Aplicarea în cadrul învățământului online a metodei proiectului este una care, deși inițial poate fi considerată ca fiind dificilă, poate deveni chiar mai simplă decât în scenariul fizic, contribuind chiar la dobândirea de competențe digitale. În vederea realizării unui proiect, elevii pot fi împărțiți pe grupe, utilizând funcția breakout rooms a aplicației Zoom, care permite organizarea colectivului de elevi în mai multe camere separate. De asemenea, funcția permite cadrului didactic să intre pe rând în fiecare cameră și să desfășoare activități de verificare și îndrumare a elevilor, intervențiile fiind adesea chiar mai rapide decât în cazul învățământului fizic. Totodată, în vederea realizării de proiecte, elevii pot folosi programe online precum Google Docs, aplicație în care elevii pot realiza eseuri, scrie notițe sau realiza diverse părți ale proiectului, cadrul didactic stabilind în prealabil accesul pentru un anumit colectiv de elevi (o clasă sau o fracțiune din aceasta). Același lucru se poate realiza și folosind aplicația PowerPoint. 

Deprinderea de a învăța să înveți nu suferă prea multe modificări în urma trecerii de la învățământul față în față la cel online. Elevii pot fi îndrumați să caute sau să studieze anumite surse, folosirea elementelor de partajare și a platformelor educaționale de tip Google Classroom fiind un mijloc bun de a face schimb de informații în vederea dezvoltării unui stil de învățare autonom. 

Sensibilizarea și exprimarea culturală pot fi realizate și acestea prin intermediul învățământului online. Prin abordarea de teme culturale, elevii sunt determinați să învețe să aprecieze cultura, arta, pictura, muzica, elementele de cultură națională, internațională și locală. Istoria este un bun facilitator al promovării acestor valori către tinerii absolvenți. Astfel, se pot prezenta elevilor diverse albume cu fotografii, opere de artă, filme documentare sau alte resurse educaționale deschise folosind funcțiile de partajare. 

Așadar, se remarcă existența unei diversități de strategii și metode didactice care pot fi utilizate în predarea online la disciplina Istorie, în vederea formării celor opt competențe cheie, chiar și în actualul context educațional.